PROIECTUL INTERNAȚIONAL
PORȚI VERZI

          Proiectul Internațional „Porți verzi” este o competiție adresată elevilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani. Această competiție este lansată de Fundația Europeană de Tineret Pentru Ungaria alături de Organizații precum „Sternsinger”, „Acțiune globală”, „Plant for Planet” și Fundația pentru Africa.   

            Elevii din școala noastră participă la acest proiect pentru al șaptelea an consecutiv și rezultatele sunt pe măsura implicării. Anul acesta la secțiunea Datini de Crăciun, grupul școlii noastre coordonat de doamnele profesoare Ileana Goșa, Daniela Brânzei și Hajnal Marcu au transmis mesajul Nașterii Domnului prin intermediul scenetei intitulată „Craii”. Grupul de copii din clasele a V-a A și B au participat la diferite concursuri unde au fost apreciați cu premii după cum urmează:

Locul III -Festivalul Regional  „Tradiție creștină-oglindită prin datini și obiceiuri” – 13 decembrie 2019 Florești

Locul III-Festivalul  National „Datini și obiceiuri din străbuni lăsate”-13 decembrie 2019, Cluj-Napoca

            De asemenea grupul de copii au fost primiți cu drag la Parohia Ortodoxă Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu-Florești, Grădinița “Cetatea Fetei” Florești, , Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” Cetatea Fetei – ciclul primar, SC „Crainic “ SA. Peste tot copiii au fost recompensați cu aplauze și daruri, mesajul lor fiind primite cu bucurie.

            Conducerea Școlii Gimnaziale „Gheorghe Șincai” Florești apreciază în mod deosebit implicarea elevilor și a cadrelor didactice în acest proiect și îi felicită pentru rezultatele obținute.